… Ar mai fi putut trăi. La 1 septembrie 1944, când Liviu Rebreanu se stinge la Valea Mare, proprietatea sa de lângă Piteşti, bolnav de cancer pulmonar, mai avea aproape trei luni până să împlinească 59 de ani. Nu era o vârstă înaintată. Se afla încă în funcţia importantă de director al Teatrului Naţional din Bucureşti, cumulată cu aceea de director general al teatrelor, în care fusese instalat la 12 februarie 1941 de regimul Antonescu, după ce Mareşalul se debarasase de legionari. Era subordonat, pe filiera ierarhică a funcţiilor, lui Ion Petrovici, ministru al Culturii Naţionale şi al Cultelor.

Din 31 martie 1941 era şi directorul ziarului oficial al regimului Antonescu, Viaţa, finanţat de Ministerul Propagandei, ziar care îşi încetase apariţia la 20 august 1944.

Se retrăsese la casa de la Valea Mare, împreună cu Fanny şi Puia, la 4 aprilie 1944, din cauza bombardamentelor asupra Bucureştilor, într-o stare gravă a bolii de plămâni, după cum rezultă din penultima însemnare din jurnal, datată vineri, 7 iulie 1944:
„De trei luni sunt la ţară împreună cu Fanny şi Puia. Am venit grav bolnav cu maşina lui Manolescu şConstantin Manolescu, inspector din administraţia Teatrului Naţional – nota lui Niculae Gheranţ, îndată ce am scăpat din primul mare bombardament la Bucureşti, la 4 aprilie. Pe la 9 seara am sosit complect istovit; nu ştiam că sufeream de pneumonie, a patra zi, cu perspective puţine de salvare, date fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică, fără a mai pomeni neglijenţa-mi din tot cursul iernii de-a trata serios începuturile multiple de congestii pulmonare, care mi-au dat avertismentele necesare din vreme.

A fost o boală teribilă. Două luni am zăcut în pat, iar când m-am sculat, nu puteam sta în picioare. Acuma aş fi în convalescenţă, dar merge greu de tot. Pofta de mâncare nu e faimoasă şi e vorba de refăcut muşchi întregi. Cred că va mai trece vreme lungă până să mă văd zdravăn cu adevărat.

Dar despre boala aceasta s-ar putea spune, când s-ar ivi ocazia, şi lucruri mai interesante şi mai de preţ. Impresiile şi sentimentele şi observaţiile omului între viaţă şi moarte, trăite obiectiv, fiind pregătit pentru trecerea pragului, nu prin vorbe, ci prin apropierea treptată de nefiinţă“ (Jurnal, în ediţia de Opere Liviu Rebreanu, vol. 17, ediţie critică de Niculae Gheran, Ed. Minerva, 1998, pp. 376-377).

mai mult la   /revistacultura.ro/

Lasă un răspuns